Barocul românesc
Gesturi de autoritate, replici şi ecouri
Autor:
Hostiuc, Constantin
prezentare
"[...] Pe de altă parte, este util să notăm că geografic,dar şi cultural sau mental, condiţia locuitorilor acestor ţinuturi nu putea fi alta decât cea a celor care, fiind diferiţi, ("insulă de latinitate într-o mare slavă") se retrăgeau într-o expectativă înrădăcinată spre a "împrumuta" cu folos din exemplele celor puternici.
Aşa se face că, în demersul nostru, am putea adapta ca tipar "metodologic" al scanării urmelor barocului în ţările române motivul generic al celei "de a doua peceţi" - din puţinele exemple de cultură, artă şi arhitectură care au fost expresii ale unei arte "princeps" a timpului (semne de autoritate, artefacte originale care întemeiază o tradiţie), au fost difuzate, mai apoi, "în teritoriu", copii ale acestora; în fine, s-a ajuns la replicarea chiar şi a acestor copii, în zidiri şi lucruri care abia dacă mai ştiau sensul primei înfăpturi, în ciuda perpetuării tiparelor formale."
detalii
Carte în limba:
romană
Anul apariţiei:
2008
Editura:
Noi Media Print
ISBN:
9789731805191
Format: 126 p., 235 x 280 mm, cartonat