Pe Sorin Stoica îl citeşti aproape fără să conteze prea mult despre ce scrie. Mult mai important este cum scrie. Îţi dă impresia că este în stare să comenteze savuros şi instrucţiunile de folosire ale unui extinctor plasat pe holul spitalului în care îşi poartă zilele personajele sale. Deşi e aproape surd, eroul cărţii ştie să audă zgomotul de fond al unei vieţi amărâte, să descopere în asta spectacolul realităţii în care trăim. La fiecare pagină – fie că râzi, fie că eşti indignat alături de povestitor faţă de „conjuraţia imbecililor” pe care i-a întâlnit –, ai senzaţia că vrei să o citeşti repede-repede şi pe următoarea.
„Am un stil hibrid cu aparenţe parodice de text bascalios. Textele mele nu sunt însă decât asumate, sincere. De fapt, scriu aşa pentru că n-am încotro. Nu se poate altminteri. Ar trebui să vă povestesc pe scurt viaţa mea pentru a înţelege. Asta şi fac în cartea mea.” (Sorin Stoica)
Format:
252 p., 130 x 200 mm, necartonat
Anul apariţiei:
2005
fond special / librărie / colecţie particulară / anticariat /
