libriartis.ro facebook libriartis.ro facebook

carte audiobook cadouri
Dincolo de tranșee

  • Pret magazin : 65 Lei
    Pret online : 61,75 Lei
    Economisesti : 5%
  •   buc. 
Dincolo de tranșee
Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul
Autor: ed. Bárdi, Nándor - Pál, Judit
prezentare
Euforia patriotică, mobilizarea, invazia română, întoarcerea frontului, înfrângerea Puterilor Centrale, disoluția Imperiului, pierderea Transilvaniei și schimbarea stăpânirii, Trianonul – cum au trăit maghiarii transilvăneni anii Primului Război Mondial?

Acolo unde vecinătatea Celuilalt face parte din cotidian, nu putem lupta cu resentimentele memoriei colective decât prin refuzul propagandei și prin deschiderea onestă, sinceră, empatică. Acest volum de mărturii este o premieră în spațiul românesc. El spune povestea Marelui Război cu vocea oamenilor care l-au trăit: simpli țărani, preoți de țară, militari, intelectuali, doamne din înalta societate, primari, miniltri, deputați. Din toate aceste glasuri, puse laolaltă cu măiestrie și cu deplină competență documentar-istorică, ajunge până la noi, vie, o lume despre care până acum n-am vrut să știm nimic.

Texte din jurnale și memorii alese și adnotate de Nándor Bárdi și Judit Pál
Traducere de S. Skultéty
detalii
Carte în limba: romană
Anul apariţiei: 2022
Editura: Humanitas
ISBN: 9789735062910

Format: 504 pagini, 13 x 20 cm, necartonată


arată pe :  arată pe facebookfacebook   trimite pe twittertwitter   trimite pe yahoo messengermessenger
Ajutor
Cum cumpăr?
Cum platesc
Livrare
Comenzi telefonice
0731 357 987
Luni-vineri: 10.00-18.00
Sâmbata: 10.00-14.00

Produse din aceeasi categorie
  • Szászföld
  • Épületek emlékezete
  • Erdély aranykora
  • Kleine Geschichte Siebenbürgens

  • Szászföld / Pataki János
  • Épületek emlékezete / Kovács András
  • Erdély aranykora / Oborni, Teréz
  • Kleine Geschichte Siebenbürgens / Roth, Harald

  • Pret magazin : 115 Lei
  • Pret magazin : 35 Lei
    Pret online : 33,25 Lei
    Economisesti : 5%
  • Pret magazin : 67,5 Lei
    Pret online : 64,12 Lei
    Economisesti : 5%
  • Pret magazin : 99,9 Lei
    Pret online : 94,90 Lei
    Economisesti : 5%

  • stoc epuizat
  • stoc epuizat
  • stoc epuizat
  • stoc epuizat